De Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, pacienții internați în Spitalul de Boli Infecțioase din Iași vor beneficia de un meniu special, elaborat pe baza analizei realizate de un specialist în nutriție și dietetică, care ține cont de regimul alimentar recomandat de medici fiecărei persoane în parte.
Astfel, vineri 14 octombrie, de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, aceștia vor avea la masa de prânz ciorbă de perișoare, piure și friptură de pui la tavă, cu salată de sfeclă roșie. Desertul va consta în budincă de branză de vaci, la cuptor, și mere.
“Apropierea Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva are o dublă semnificație pentru personalul medical care activează în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Iași. Ne reamintește se ne uităm spre noi, să mulțumim pentru ce avem și, mai ales, pentru sănătate (un deziderat și un scop supreme, pentru care luptăm alături de pacienții noștri zi de zi). Ne face să ne organizăm pentru cei pe care îi îngrijim să simtă sărbătoarea, în zi de Hram al spitalului care poartă numele Sfintei Cuvioase Parascheva”, declară medicul Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
Tot vineri, 14 octombrie, la propunerea conducerii unității medicale, pacienții internați în spital, dar care și-ar fi dorit să participe la Sfânta Liturghie oficiată cu ocazia Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, însă nu pot face acest lucru din cauza afecțiunilor de care suferă, vor putea lua parte la o slujbă oficiată de preotul misionar în biserica aflată în curtea unității.
“Ne-am gândit, de asemenea, la cei care poate și-ar fi dorit să participe la slujba de Sfânta Parascheva, dar afecțiunile de care suferă și pentru care sunt internați nu le permite acest lucru. De aceea, preotul misionar al spitalului nostrum, care constant este alături de cei în suferință, va oficia o slujbă și va cuvânta rugăciuni pentru bolnavi, dar și pentru cei care îi îngrijesc, personal medical și auxiliar. Facem tot ce ține de noi pentru ca pacienții să treacă mai ușor de perioada spitalizării, iar starea de spirit este un aliat important în complianța față de tratament a acestora, în dorința de a se însănătoși și a-și relua viața și activitățile de zi cu zi cât mai repede”, a subliniat medicul Florin Roșu. (E.M.)