Iaşiul, tăiat de Guvern de pe lista localităţilor care urmau să primească titlul de „Oraş al Marii Uniri”

PNL a atacat la Curtea Constituţională a României (CCR) decizia Guvernului de eliminare din textul legii privind sărbătorirea în anul 2018 a Centenarului Marii Uniri a paragrafului prin care urma să fie acordat titlul onorific de „Oraş al Marii Unirii” municipiului Iaşi, alături de oraşele Bucureşti şi Alba Iulia, a anunţat luni, 3 iulie, într-o conferinţă de presă organizată la Iaşi, senatorul Iulia Scântei, vicepreşedinte al Senatului României. Potrivit parlamentarului ieşean, cei care s-au opus acestei prevederi au fost reprezentanţii PSD şi ALDE, care nu doresc că Iaşiului să-i fie atribuit acest titlu onorific, în ciuda faptului recunoscut de istorici privind rolul pe care acest oraş l-a avut în reîntregirea ţării. În altă ordine de idei, senatorul Iulia Scântei a anunţat că la sfârşitul săptămânii trecute, Parlamentul României a adoptat o hotărâre privind înfiinţarea unei comisii speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru celebrarea Marii Uniri şi a Războiului de Reîntregire a Patriei. Din comisia formată din 15 senatori şi deputaţi fac parte şi doi reprezentanţi ai PNL Iaşi, este vorba despre senatorul Iulia Scântei, vicepreşedinte al Senatului României, şi deputatul Dumitru Oprea. „Rolul comisiei este de a oferi sprijin pentru organizarea tuturor evenimentelor înscrise în programul Centenar. De asemenea, comisia va coordona şi acţiunile guvernului pe această temă”, a precizat Iulia Scântei. (E.M.)