Peste 35.000 de credincioși au participat vineri, 14 octombrie, la slujba Sfintei Liturghii, prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iașului și a Întregii Moldove, oficiată începând cu ora 9.00 pe podiumul amplasat pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane, de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
Soborul arhiereilor a cuprins atât ierarhi din diferite eparhii ale țării, cât și din străinătate: Înalt Preas Sfinţitul Părinte Gheorghios, Mitropolit de Kitrus, Katerini şi Platamonas, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Prea Sfinţitul Părinte Agathonic, Episcop de Arusha şi Tanzania Centrală, Prea Sfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, Prea Sfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Prea Sfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Prea Sfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, Prea Sfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud; Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Prea Sfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Prea Sfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Prea Sfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Prea Sfinţitul Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Prea Sfinţitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, Prea Sfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, Prea Sfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Prea Sfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Prea Sfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Prea Sfinţitul Părinte Damaschin dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Prea Sfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.
Sărbătoarea de anul acesta a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi a fost dedicată anului omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului şi anului comemorativ al Sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamţ.
« Unul dintre cele mai frumoase obiceiuri ale creştinilor, încă din cele mai vechi timpuri, sunt pelerinajele, adică vizitele la lăcaşurile, mănăstirile şi la locurile sfinte, spre a primi binecuvântare prin sfintele icoane şi moaşte ale Sfinţilor sau prin comemorarea de evenimente duhovniceşti care s-au petrecut într-un anumit loc . Asa se întamplă în fiecare an şi aici, la Iași. Cu toţii am venit, unii de aproape şi alţii de departe, ca pelerini ai Sfintei Parascheva din Epivata, protectoarea spirituală a cetăţii Iaşilor şi ocrotitoarea noastră a tuturor. Pelerinajul nostru devine, astfel o mărturie a dispoziţiei noastre lăuntirice, de a ne întări în credinţă din credinţa pe care a avut-o Sfintei Parascheva în Dumnezeu şi de a umbla în viaţa noastră după exemplul ei. Evanghelia ne arată adevăratul sens al pelerinajului şi al pelerinului. Pelerinajul este mai mult decât o acţiune legată de un loc anume. Are drept ţintă modulul creştin de vieţuire al omului în Biserică, felul în care fiecare dintre noi îl vede pe Dumnezeu şi felul în care Dumnezeu ne vede pe noi. Pelerinajul este legat de un mod de a fi pe care Dumnezeu Îl doreşte de la noi. Adevăraţii pelerini sunt mai mult decât simpli călători la locurile sfinte, căutători ai cuvintelor sfinţilor sau cinstitori de icoane şi de sfinte moaşte. Adevăraţii pelerini nu sunt cei care ajung la autosuficienţă datorită sfinţeniei altora. Devenim adevăraţi pelerini atunci când ne străduim să lucrăm la propria noastră curăţire şi sfinţire a vieţii. Iar aceasta nu se împlineşte doar prin respectarea formelor exterioare creştine, ci mai ales prin trăirea unei comuniuni autentice cu Dumnezeu. Dacă inima noastră nu se odihneşte cu adevărat în chipul de închinare pe care Dumnezeu îl cere, nu ne folosim duhovniceşte. Suntem chemaţi, aşadar, să nu ne limităm doar la închinarea la sfintele moaşte şi sfintele icoane. Ci mai mult decât atât, viaţa bisericească, viaţa după Dumnezeu este autentică atunci când dă naştere credincioşilor transformaţi prin harul Învierii şi al Iubirii, pe calea Adevărului însuşi care este Hristos! », a afirmat Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Gheorghios, Mitropolit de Kitrus, Katerini şi Platamonas, în predica rostită în fața credincioșilor prezenți la Sf\nta Liturghie.
La finalul slujbei, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a adresat un scurt cuvânt de învăţătură, în care a subliniat importanţa rugăciunii în contextul vremurilor actuale: „Nu este o armă mai importantă decât rugăciunea. Iar dumneavoastră ştiţi prin propria experienţă acest lucru. De aceea, pe lângă rugăciunea pe care o adresaţi lui Dumnezeu pentru dumneavoastră, pentru membrii familiei, amintiţi-vă seara la rugăciune de chipul celor care-au căzut sub bombe, de mamele lor de-acasă, de soţii şi de pruncii lor. O rugăciune, o metanie, un psalm din dumnezeiasca Psaltire pot aduce mult, chiar foarte mult, pentru cele care se întâmplă acolo, rugându-L pe Dumnezeu să vină cu mâna sa ocrotitoare, apărându-ne şi pe noi, şi pe ei de urgia cea nemiloasă a războiului”. Aducem mulțumiri tuturor instituțiilor locale şi centrale care au sprijinit şi anul acesta buna organizare a hramului de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Ne rugăm şi nădăjduim ca Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, să ne ţină pe toţi în pace!”, se arată în mesajul transmis credincioșilor de Înalt Prea Sfintitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.