Sondajul va colecta date de la 100.000 de persoane din 100 de ţări, majoritatea din economii cu venituri mici şi medii, iar rezultatele vor fi cunoscute în 2023. Acestea vor contribui în viitor la conceperea politicilor de sănătate, a programelor de de prevenţie şi îngrijire şi a serviciilor pentru persoanele afectate de cancer din întreaga lume.
„În ceea ce priveşte controlul cancerului, accentul a fost pus, de prea mult timp, pe îngrijirea clinică, şi nu pe nevoile mai extinse ale celor afectaţi”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat într-un comunicat. El a afirmat că „politicile pentru această afecţiune trebuie să fie clădite cu ceva mai mult decât cifre”.
În acest sens, studii anterioare au evidenţiat faptul că aproape jumătate dintre persoanele diagnosticate cu cancer suferă de anxietate şi de lipsă de încredere, riscând de asemenea să îşi piardă partenerul de viaţă. Totodată, s-a constatat că în ţările în curs de dezvoltare 70% dintre cei afectaţi se confruntă cu probleme financiare.
Acest demers vizează, de asemenea, îngrijitorii şi rudele pacienţilor cu cancer, boală care, potrivit OMS, „afectează, practic, toate familiile din lume”. AGERPRES/