Cultura
Sicriul cu trupul neînsufleţit al acad. Eugen Simion – depus la Academie joi; înmormântarea – vineri

Sicriul cu trupul neînsufleţit al acad. Eugen Simion va fi depus, joi, între orele 10,00 – 17,00, în Clubul Academicienilor aflat în sediul Academiei Române, informează Compartimentul Protocol – Direcţia Cancelarie şi Relaţii Externe a prestigiosului for.
În aceeaşi zi, de la ora 17,30, sicriul va fi depus la Capela Mare a Cimitirului Bellu Ortodox.
Vineri, la ora 12,00, va avea loc slujba de înmormântare la Capela Mare a Cimitirului Bellu Ortodox, mai transmite Academia.
Eugen Simion a murit marţi la Spitalul Universitar Elias, la vârsta de 89 de ani. AGERPRES