Diana Păun: Pandemia de COVID-19 a accelerat ritmul inovaţiei şi digitalizării

Viitorul în sănătate este ”creionat de inovaţie”, în care tinerii au rol ”catalizator”, pandemia de COVID-19 accelerând ritmul inovaţiei şi digitalizării, a afirmat consilierul prezidenţial Diana Păun.
 

„Tinerii sunt în mod normal catalizatorii noilor tehnologii şi a transformării digitale, ai societăţilor incluzive şi reziliente. Ei au potenţialul de a împinge lucrurile înainte, dincolo de gândirea convenţională în care, din nefericire, am fost obişnuiţi să ne încadrăm. Ei au energia, entuziasmul şi optimismul pentru a căuta în prietenie soluţiile pentru provocările complexe. Viitorul în sănătate este creionat de inovaţie. Pandemia de COVID-19 a accelerat acest ritm al inovaţiei şi digitalizării într-un mod excepţional. (…) Crizele din trecut ne-au dovedit că inovaţia este esenţială pentru redresare. Într-o lume a incertitudinii sporite, multicriză aş numi-o, cred că este mai important ca niciodată să prioritizăm iniţiativele pe sănătate. Hub-ul de inovaţie are potenţialul de a plasa ţara noastră pe harta internaţională a inovării în sănătate şi de a le oferi tinerilor o opţiune motivantă pentru a alege un parcurs profesional acasă”, a spus, vineri, Diana Păun, la Senat, la dezbaterea „Creşterea ecosistemului de inovaţie în sănătate în România – provocări şi soluţii”.

Potrivit consilierului prezidenţial, „expertiza altor state cu tradiţia inovării în sănătate şi suportul financiar extern au capacitatea de a transforma ideile tinerilor din ţara noastră în soluţii pentru îmbunătăţirea stării de sănătate”.

„Prin adaptare la specificul altor state, aceste soluţii pot contribui la bunăstare la nivel mondial şi la construirea unei culturi a inovaţiei globale. Abordarea colaborativă cred că este esenţială pentru ca inovaţia în sănătate să genereze impact pozitiv. Hub-urile de inovaţie creează un spaţiu ideal în care ideile sunt valorificate, beneficiază de expertiză, de mentorat şi finanţare. Inovaţia în sănătate nu cunoaşte limitări geografice, iar a acţiona în izolare nu reprezintă o opţiune. (…) Crearea unui ecosistem de inovaţie în România este indisolubil legată de un obiectiv mai mare, acela de a avea ecosisteme mai bine conectate şi mai eficiente la nivel regional sau global, care să stimuleze cooperarea şi generarea de soluţii inovatoare, pentru a contribui la realizarea agendei de dezvoltare durabilă”, a adăugat Diana Păun. AGERPRES