Chişinău, 4 nov. /MOLDPRES/. Cea de-a VIII-a Sesiune a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și Republicii Polone va avea loc la Chișinău luni, 7 noiembrie. Sesiunea va fi inaugurată de cei doi copreședinți – Mihail Popșoi, vicepreședinte al Parlamentului R. Moldova, și Ryszard Terlecki, vicemareșal al Sejmului Poloniei, transmite MOLDPRES.
Direcția comunicare și relații publice a Legislativului a informat că printre cele mai importante subiecte de pe agenda sesiunii este procesul de integrare europeană a Moldovei după obținerea statutului de țară candidată la aderarea la UE și asistența din partea Poloniei, inclusiv în cadrul cooperării bilaterale economice şi de dezvoltare. De asemenea, parlamentarii din cele două state vor discuta probleme de securitate, în special securitatea energetică a R. Moldova și a Poloniei în contextul agresiunii militare a Federației Ruse împotriva Ucrainei.
La finalul reuniunii, va fi semnată Declarația comună a Adunării Parlamentare, iar ulterior, copreședinții Mihail Popșoi și Ryszard Terlecki vor susține o conferință de presă.
Adunarea Parlamentară Republica Moldova – Republica Polonă este un organ consultativ interparlamentar, constituit în vederea elaborării punctelor de vedere comune privind proiectele ce reprezintă obiect de interes bilateral. Adunarea se întrunește în sesiuni plenare, care se convoacă o dată pe an, alternativ în Polonia şi Moldova. Cea de-a VII-a sesiune a avut loc în perioada 5-8 decembrie 2021, la Varșovia. Adunarea Parlamentară a R. Moldova și R. Polone a fost constituită în iulie 2011.