Ministerul Sănătăţii: 98 de pacienţi cu COVID-19, internaţi la ATI; trei decese în ultimele 24 de ore

Un număr de 615 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu şase mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, miercuri, Ministerul Sănătăţii.

La ATI sunt trataţi 98 de pacienţi, dintre care 81 nu sunt vaccinaţi anti-COVID.

Din totalul pacienţilor internaţi, 52 sunt minori, toţi fiind în secţii.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP trei decese (un bărbat şi două femei).

Dintre cele trei decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani şi două la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi niciunul nu era vaccinat.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 67.220 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România. AGERPRES