„Acum, ca-ntotdeauna de când şi-a scris piesele şi celelalte texte şi de când ele îi sunt citite şi jucate de urmaşi, avem datoria de a-i reinterpreta opera şi de a reflecta asupra ‘rolului’ său în ‘piesa’ în care ‘jucăm’ cu toţii, însoţindu-l în teatru şi pretutindeni… Vă invităm în clădirea în care, de aproape 50 de ani, sub pălăria lui Nenea Iancu, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, la numărul 2, spectatorii sunt atraşi de un teatru de înaltă clasă, iar piesele celebrului dramaturg sunt interpretate de unii dintre cei mai renumiţi actori ai teatrului românesc sub semnături regizorale dintre cele mai prestigioase”, informează un comunicat al TNB, transmis joi AGERPRES.
În 2022 s-au împlinit 170 de ani de la naşterea lui Ion Luca Caragiale şi 110 de la moartea sa. Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, cunoscut iniţial ca „Teatrul cel Mare”, marchează în decembrie 170 de ani de la fondare. AGERPRES