Eseistul Sorin Alexandrescu și fizicianul Adrian Podoleanu – printre personalitățile decorate de principesa Margareta

O serie de personalități din țara noastră și de peste hotare au fost decorate miercuri, în Sala Tronului a Palatului Regal din București, de principesa moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei.

Au primit Decorații Regale: Sorin Alexandrescu, istoric, eseist și traducător — Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, Lăcrămioara Stratulat, directorul Palatului Culturii din Iași, Daniela Calafeteanu, organizatorul Concursului Basmele Reginei Maria Medalia Regele Mihai pentru Loialitate, Catherine Sofianou, SofMedica — Crucea Casei Regale a României, profesorul Adrian Podoleanu (fizician, Universitatea din Kent) și arhitectul Roberto Pirzio Biroli — Ordinul Coroana României în grad de Ofițer.

De asemenea, au fost decorate Colegiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău și Liceul „Gheorghe Asachi” din Iași, care au primit Crucea Casei Regale a României, precum și o serie de colaboratori ai Casei Majestății Sale (Magda Popoviciu Paul, Leonard Popovici-Chelaru, Laura și Sorin Strat, Alistair Blyth, Liviu Cabaua).

Alături de principesa moștenitoare, la evenimentul dedicat sărbătoririi de către Familia Regală a regelui Mihai la împlinirea vârstei de 96 de ani s-au aflat principele Radu și principesa Maria.

În același cadru, în prezența Altețelor Lor Regale principesa moștenitoare Margareta, principele Radu și principesa Maria, Ateneul Român va găzdui, începând cu ora 19,00, cea de-a zece ediție a concertului anual de binefacere organizat de Fundația Principesa Margareta a României.

AGERPRES