Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), în ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost confirmate 21 de persoane infectate cu COVID-19 (la fel ca în ziua precedentă) dintr-un total de 501 de testări efectuate. Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat două externări şi 9 internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat decese în rândul persoanelor confirmate, numărul total de decese fiind 2.535.
În ceea ce privește solicitările de testare ale pacienţilor care prezintă simptomatologie specifică noului coronavirus, încărcate de medicii de familie pe platforma CAPESARO, menționăm că în ultimele 24 de ore echipajele mobile nu au efectuat testări.
Referitor la gradul de ocupare a paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19 din județul Iași, conform raportărilor, joi, 29 decembrie, erau ocupate 28 de paturi, din care niciunul la ATI.
În momentul de faţă sunt libere 24 de paturi ATI, după cum urmează:
* 8 la Spitalul de Boli Infecțioase
* 6 la Spitalul Municipal Pașcani
* 6 paturi ATI la Spitalul” Sfântul Spiridon”
* 4 paturi la Spitalul de Neurochirurgie
La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturi la ATI. În momentul de față, nu sunt persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus care urmează tratament prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”.
La Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Elena Doamna” Iași, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturi la ATI. În zona medicală este ocupat un pat. .
În zona ATI COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași nu sunt ocupate paturi. În ceea ce privește zona medicală COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași, în acest moment sunt ocupate două paturi. .
Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, joi, 29 decembrie, un număr de 55 de persoane se află în izolare.
Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 125.458 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 80.708 decizii pentru persoanele aflate în carantină. (E.M.)