24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
2023 va fi anul în care vom mai încerca odată regăsirea. Să vedem dacă, după un an de stres, de incertitudini, vom reuși să ne întâlnim cu adevărata noastră față. Dacă vom reuși să ne întâlnim cu moartea care ne sperie, cu moartea care ne domină amintirile, dar și cu acel pas înainte peste vremuri, peste tot ceea ce ne spune pe nume.
Suntem aduși de urechi în fața plutonului de execuție, legați la ochi, dar cu mâinile dezlegate, căci pedeapsa cu moartea nu poate fi pronunțată decât în stare de libertate, de voită și sperată libertate pentru care alții, cu aceeași vocație a morții, nu au ezitat să se pronunțe.
În afara acestui deziderat, care ne-a mai înălțat o dată, nu ne-a mai rămas decât cultura de a muri cu mâna adusă în dreptul inimii, dar și nebunia de a fi conștienți de rigorile „luptei până la unu”, a credinței că în afara acesteia nu poate exista măsura exactă a sacrificiului.
Murim pentru patrie este un fel de-a spune, de a acumula majoritar ideea de sacrificiu, fără de care nimeni nu ar mai ieși din casă, nimeni nu s-ar mai îmbrăca în haina imnului naţional.
Ideea de a muri pentru patrie nu este sinonimă cu condamnarea la fericire sau cu moartea datorată dragostei de patrie, chiar dacă, pe fond, găsim același imbold, același nebunesc salt mortal.
În mintea fiecărui soldat există o rugăciune prin care acesta încearcă să-și motiveze saltul în realitatea gestului său. Nu îți bei cafeaua sau dușca de alcool și mai apoi te lași purtat de brațele sacrificiului suprem. Exiști până în ultima clipă în confruntarea vieții cu moartea, pentru ca, mai apoi, să fii obligat să ridici mâinile în sus, predându-te, pur și simplu, morții care te înconjoară. Nu se moare doar pe dreapta, doar din spate, de deasupra, chiar dacă din aceste direcții poate veni lovitura fatală. Se moare din imediata noastră apropiere, așa cum am învățat de la părinți că dragostea de mamă este cel mai stabil medicament, astfel încât îmbrățișarea maternă este, de fapt, cel mai impenetrabil scut.
Acest tip de raționament este valabil doar pe câmpul de luptă, în arena în care se dă o luptă pe viață și pe moarte.
Când privim mai sus, în dreptul combatanților, unde apare lângă motivația dragostei de țară și acel adversar declarat muribund, fără nici o altă alternativă, atunci ne ridicăm în picioare, încremenindu-ne în clipa care nu mai contează și care adună emoția unei despărțiri iertătoare de păcate, dar, mai ales, de momente trăite retrospectiv, în direct.
Acesta este momentul în care trăim în direct ce a fost și ce va fi cu aceeași poftă nebună de a ne confrunta viața cu moartea, folosindu-ne de aceeași ciudă inexplicabilă și aproape imposibil de gestionat.
Suntem ceea ce suntem și poate mai mult decât reușim noi să ne definim, să ne ținem minte.
Suntem parte din vis, parte din realitate.
Suntem, înainte de toate, cei care ne calcă pe urme, cei care vin, în imediata noastră urmă, cum doar umbra pregătită de apus ne mai ține minte, ne mai ia în seamă. Anul Vechi se strecoară în amintiri alături de Anul Nou, an care începe, la rândul său, să ne învețe mofturile, obiceiurile.
La mijlocul acestei luni, prima din acest an, vom da examenul la Poezie, examen ce va pune în prim plan sufletul nostru îmbrăcat în taina celor care ne apără de viață, în partea ei de gând otrăvitor. Și toate aceste excese la vom sub suma culturii naționale.
ADI CRISTI
