Procedura de achiziție cuprinde 120 de loturi de manuale școlare pentru disciplinele studiate în clasele I-a, a II-a și a VI-a. Aceste loturi includ manuale elaborate în limba română, respectiv în limba de predare a minorităților naționale.
Documentația aferentă licitației poate fi consultată de către ofertanți în SEAP, termenul de depunere al ofertelor fiind 14.03.2023.
Achiziția manualelor școlare noi în învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2023 – 2024 va fi realizată de Ministerul Educației prin (CNPEE), în conformitate cu prevederile art. 69 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, Ordinului de ministru nr. 3103/2019 privind regimul manualelor școlare în învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare și Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice cu modificările și completările ulterioare.
În curând urmează a fi lansată și licitația pentru clasele a III-a, a IV-a și a V-a, a VII-a și a VIII-a pentru titlurile neofertate în licitațiile anterioare anului școlar 2017 – 2018, derulate de CNPEE.
Pentru celelalte clase, manualele școlare vor fi asigurare prin retipăriri, conform contractelor în derulare încheiate de către CNPEE și inspectoratele școlare cu editurile câștigătoare ale licitațiilor derulate în anii anteriori.