Claudiu Năsui (USR): Gabriel Ţuţu – pus în funcţie de Virgil Popescu

Deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, a declarat marţi că, în perioada mandatului său, a demarat procedurile de demitere a lui Gabriel Ţuţu din funcţia de director Romarm, acesta fiind „pus în funcţie de ministrul Energiei, Virgil Popescu”.

„Domnul Virgil Popescu este cel care l-a pus în funcţie. În mandatul dânsului a fost pus în funcţie de către Consiliul de Administraţie pus de dânsul şi mai ales i-a dat unul dintre cele mai solide contracte pe care le-am văzut cel puţin eu în companiile de stat, unul în care este foarte greu să îl dai afară (…), mai ales cu durata de timp foarte mare. Lucrurile acestea mi s-au părut ilegale, de aceea am şi cerut un control şi am început procedura de demitere a acestuia, cu noul CA, procedură care a luat sfârşit după ce a revenit Virgil Popescu şi a pus din nou fostul CA, unde erau tot felul de persoane pe care le mai dădusem afară şi din alte părţi din Ministerul Economiei şi care s-au regăsit apoi în Ministerul Energiei, una director la Direcţia antifraudă, cred, din Ministerul Energiei”, a afirmat Năsui, la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, controlul viza contractul primit de Gabriel Ţuţu, respectiv legalitatea acestuia.

„Ideea era să avem o bază juridică, pe baza căreia să putem face demersurile să îl dăm afară de acolo. (…) Problema este că i s-a dat un astfel de contract. (…) În interiorul Romarm erau mai multe afaceri de-ale domnului Ţuţu, pe toate le-am investigat, pe ce am avut bază am făcut plângere la instituţiile abilitate”, a adăugat Claudiu Năsui.

Procurorii DNA vor solicita Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu, şi a lui Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă, în dosarul legat de achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării.

Potrivit unor surse judiciare, propunerea de arestare a celor doi va fi trimisă de DNA la tribunal marţi seară, însă este posibil ca instanţa să stabilească termen de judecată pentru miercuri.

Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Alexandru Piţurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie. AGERPRES