Începând cu acest an elevii din Municipiul Iaşi au la dispoziție un suport didactic pentru studiul istoriei oraşului de pe cele şapte coline, în cadrul unui opţional la orele de dirigenţie sau activităţile din cadrul proiectului Şcoala Altfel.
„Iaşi – o istorie a oraşului. Ghid practic pentru elevi” este un proiect realizat la inițiativa prof. dr. Elvira Rotundu, în calitate de consilier local, şi finanțat de Primăria Municipiului Iaşi, pentru a fi distribuit gratuit în instituțiile de învățământ din Municipiul Iaşi. Volumul va fi lansat marți, 31 ianuarie, de la ora 14.00, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași.
Ghidul a fost publicat la Editura Junimea din Iaşi în cadrul colecției Univers Didactic şi aduce împreună un colectiv de autori format din profesori universitari şi din învățământul preuniversitar. Ghidul explorează cronologia oraşului de la începuturi până astăzi, avându-i ca autori pe: prof. univ. dr. Laurențiu Rădvan, conf. univ. dr. Ionuț Nistor, prof. Carmen Tomescu, prof. dr. Sorina Dănăilă, prof. dr. Ioan Răducea, asist. univ. dr. arh. Tiberiu Teodor-Stanciu, asist. univ. dr. arh. Ramona Costea şi referenți ştiințifici pe prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti şi prof. univ. dr. Alexandru-Florin Platon.
Acest material vine să întregească preocupări mai vechi și constante ale istoricilor și profesorilor ieșeni pe tema istoriei orașului. Lucrarea, elaborată de specialiști în educație, sistematizează un volum de informații pus deja în circulație prin cercetări anterioare, adăugând detalii mai puțin cunoscute despre evenimente, locuri și oameni de seamă. Abordarea este una cronologică și tematică, Ghidul radiografiind parcursul politic, economic, social, cultural și urbanistic al Iașului din perioada de constituire a așezării și până în zilele noastre. Informația istorică este sistematizată în mici capitole și lecții care urmăresc firul cronologic și care alternează cu studii de caz consacrate unor evenimente sau personalități cu impact asupra istoriei locale și naționale.
Ghidul dezvăluie istoria oraşului în trei capitole: Iaşul medieval, Modernizarea oraşului şi Iaşul contemporan. Gestul metaforic de a „face lumină” în istorie colorează paginile publicației în culoarea galben, culoare de altfel reprezentativă pentru oraşul Iaşi. Coperta prezintă felinarul ca laitmotiv grafic de explorare urbană, proiectat pe fundalul curbelor de nivel ale oraşului, metaforă pentru amprenta afectivă a generațiilor care l-au modelat. Iaşul ne prezintă imaginea suprapusă a tuturor Iaşilor trecuți.
Fiecare capitol cuprinde lecții şi studii de caz, precum şi o hartă cu ajutorul căreia cititorul poate studia evoluția oraşului, comparând galeria peisajelor construite, modurile de a parcurge oraşul, precum şi stema sa de la 1800, 1900 şi cea din prezent. Hărțile, însoțite de activități, adaugă dimensiunea locului, a parcurgerii, astfel că explorarea istoriei devine, în adevăratul sens al cuvântului, o călătorie în timp şi spațiu.
Ghidul invită la aventura de a studia istoria prin apel la forme variate de memorie – rubrici interactive şi inedite: textul istoric, cu fragmente din studii istorice, mărturii şi documente, termenii-cheie, care explică sau detaliază noțiuni mai puțin uzuale din text, felinarnia, înfățișând reflexiile literare ale momentului prezentat în lecție, ştiați că…, cu detalii interesante şi curiozități ce completează subiectul lecției, între timp…, ce aduce în aceeaşi ecuație evenimente din Iaşi şi evenimente din lume ce au avut loc concomitent, istoria în stradă, care lansează invitația de a detecta prezențe ale istoriei în oraşul actual, quiz, invitând la descoperire prin joc, cine a spus…?, aducând în scenă cuvinte celebre sau legende urbane, ce extind experimentarea oraşului trecut şi actual în peisajul imaginarului poetic. Studiile de caz sunt o altă formă de a face lumină în cadrul acestui ghid, funcționând asemenea unor medalioane informaționale – un episod particular al istoriei prezentate în lecția anterioară. Călătoria în timp este, de asemenea, însoțită de personaje ilustrate, cunoscute sau specifice timpurilor descrise care devin vehicule de raportare personală ale cititorului.
Ilustrațiile aduc o pată de culoare ludică într-un univers pe care suntem obișnuiți să îl percepem preponderent în alb şi negru. Nuanțele de gri sunt reprezentate prin intermediul fotografiilor, menite să declanșeze imaginarul vizual al trecutului. Galeria grafică a ghidului îmbogățeşte experiența parcurgerii şi formează un arc în timp, aducând la timpul prezent epoci trecute.
„Iaşi – o istorie a oraşului. Ghid practic pentru elevi” este un produs unic în România prin conținut, abordare și format. Este mai mult decât un „manual”. Este o lucrare ce sintetizează istoria seculară a unei foste capitale, un instrument de învățare util elevilor, dar și părinților, punând istoria Iașului în context național și internațional și oferind repere în (re)descoperirea și înțelegerea unor realități cotidiene.
Lansăm invitația către cititorii acestui material de a deveni turişti ai istoriei, năzuind că o mai bună cunoaștere a acesteia va îndruma, în timp, devenirile Iaşului către un oraş cât mai plin de sens, al experiențelor interesante, al frumosului şi, nu în ultimul rând, al memoriei.
„Iaşi – o istorie a oraşului. Ghid practic pentru elevi” este disponibil în bibliotecile din Municipiul Iaşi și poate fi consultat online pe site-urile: