Potrivit unui comunicat al MApN, contractul încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene are ca beneficiar parteneriatul Ministerul Apărării, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Proiectul, în valoare de 148.000.602,50 de lei, are ca obiectiv implementarea managementului imagisticii medicale de tip multimedia la nivelul tuturor spitalelor militare, abordând toate specialităţile în vederea digitalizării proceselor medicale asociate.
Military Multimedia Archiving and Communication System (MILMACS) este o platformă de telemedicină comună la nivel naţional, bazată pe tehnologia MACS (Multimedia Archiving and Communication System), specializată pentru sistemele de imagistică medicală, dar şi pentru serviciile clinice şi de diagnostic.
Acesta este un sistem integrat de comunicaţii, arhivare şi prelucrare a investigaţiilor medicale multimedia, fiind una dintre componentele principale ale Sistemului Informatic de Telemedicină al Apărării. AGERPRES