Dorm

acoperind cu mine geamul…

 

Visez că sunt perdea

de nepătruns lumina de afară

 

Străfulgerările de taină

mă țin treaz

somnul profund poemul îmi dictează

 

În brațe să cuprindem infinitul

aceeași stradă care ne desparte

siguri să fim

că suntem prinși în mitul

cu marginile arse de departe

 

aceeași Lume care ne desparte

prin măreția ei. Suntem mai mici

când ochiul cade-n urma arsă

iar uriașii lumii nasc pitici

 

Ea va fi

cu sau fără voia noastră

lumea în care vom cânta

iubirea mea, iubirea ta

iubiri de inimă albastră.