Chişinău, 13 feb. /MOLDPRES/. Serviciul Fiscal de Stat va desfășura pe 14 februarie controale la contribuabilii care activează în domeniul comerțului cu flori și în sectorul Horeca, transmite MOLDPRES.
Acțiunile au scopul de a monitoriza modul de respectare a legislației de către contribuabili, în scopul prevenirii nedocumentării tranzacțiilor prin echipamentele de casă și control.
Monitorizarea contribuabililor vine în contextul creșterii cererii acestor servicii cu ocazia sărbătorii Zilei îndrăgostiților, fapt ce duce la sporirea riscului de nedeclarare a tuturor vânzărilor cu scopul de a diminua cuantumul impozitelor și taxelor la buget.
Autoritatea fiscală recomandă contribuabililor să se conformeze prevederilor legale, iar cumpărătorilor să solicite bonul de casă la procurarea florilor.