„Modificările nu vizează creşterea numărului de posturi sau disponibilizări de personal, acestea au în vedere proceduri tehnice care ţin de buna funcţionare a instituţiei, în acord cu punerea în aplicare a Planului Strategic în scopul creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene destinate agriculturii şi dezvoltării rurale, în valoare de 15,8 miliarde euro”, transmite MADR într-un comunicat.
Începând cu data de 1 martie, prin legislaţia europeană şi naţională elaborată până în prezent, România are obligaţia să armonizeze structurile instituţiei cu reglementările europene şi naţionale. Astfel, cele două structuri coordonatoare pentru cele două programe se vor numi Autoritatea de Management pentru Planul Strategic (AM PS) şi Autoritatea de Management pentru Programul pentru Acvacultură şi Pescuit (AM PAP).
Activităţile specifice desfăşurate la nivel teritorial vor continua în 7 compartimente organizate la nivel regional, în zonele în care îşi au sediul centrele regionale din cadrul AFIR.
„Modificările din prezentul act normativ au în vedere implementarea obiectivelor stabilite prin Programul de Guvernare 2020-2024 şi a celor prevăzute în Planul Strategic, referitoare la promovarea unui sector agricol inteligent, rezilient şi diversificat, care să asigure securitatea alimentară, consolidarea orientării către piaţă şi creşterea competitivităţii producătorilor români din sectorul agroalimentar, precum şi îmbunătăţirea poziţiei fermierilor în lanţul valoric”, menţionează MADR în comunicat. AGERPRES