Ligia Deca: Intervenţia în situaţii de violenţă şcolară trebuie să fie imediată şi atentă

Intervenţia în situaţii de violenţă şcolară trebuie să fie imediată şi atentă, a subliniat, joi, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, care a adăugat că personalul din unităţile de învăţământ poate asigura siguranţa imediată a elevilor, susţinere emoţională şi consiliere, însă, de multe ori, în gestionarea acestor situaţii este nevoie de competenţa şi sprijinul specialiştilor în protecţia copilului.

„Intervenţia în situaţii de violenţă şcolară trebuie să fie imediată şi atentă. Personalul şcolar poate asigura siguranţa imediată a elevilor, susţinere emoţională şi consiliere şcolară. Însă, de multe ori, în gestionarea acestor situaţii este nevoie de competenţa şi sprijinul specialiştilor în protecţia copilului. Acesta este motivul pentru care ne unim forţele cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse pentru prevenirea şi intervenirea interinstituţională în situaţii de violenţă asupra copiilor, inclusiv de violenţă şcolară”, a scris ministrul, pe Facebook.

Miercuri a avut lor la Palatul Victoria o întâlnire de lucru între reprezentanţii ministerelor Educaţiei şi Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

Potrivit unui comunicat remis presei, în urma discuţiilor, reprezentanţii celor două ministere şi-au propus actualizarea protocoalelor interministeriale şi crearea cadrului instituţional necesar încurajării colaborării la nivel judeţean şi în Bucureşti, dar şi la nivel local, precum şi actualizarea prevederilor şi o mai bună comunicare a mecanismului de intervenţie interinstituţională în situaţii de violenţă şcolară.

De asemenea, se are în vedere crearea cadrului necesar pentru derularea unor activităţi de informare, formare şi schimb de experienţă între specialiştii în educaţie şi protecţia copilului pe teme precum recunoaşterea semnelor şi a simptomelor de abuz, riscurile de amplificare a abuzului emoţional, comunicarea cu părinţii/tutorii legali în situaţii de criză, consilierea victimelor şi a autorilor, strategiile adaptative necesare copiilor implicaţi în situaţii de violenţă.

Discuţiile au vizat şi continuarea eforturilor de informare a copiilor, a părinţilor şi a publicului larg cu privire la drepturile şi la responsabilităţile copiilor, respectiv cu privire la mecanismele de semnalare şi de protecţie la care pot apela în situaţii de risc.

„Prevenirea manifestărilor violente şi intervenţia în situaţii de agresiune asupra copiilor, inclusiv a violenţei şcolare, necesită o abordare multidisciplinară şi interinstituţională. Prin acest parteneriat şi prin acţiunile propuse, facem paşi siguri pentru a îmbunătăţi accesul copiilor, al părinţilor, al specialiştilor din educaţie şi al specialiştilor din domeniul protecţiei copiilor la informaţii corecte şi complete”, se arată în comunicat. AGERPRES