Contractele au fost încheiate între autorităţile publice locale din 146 de unităţi administrativ-teritoriale şi Ministerul Dezvoltării, au o valoare totală de 556.499.633,43 lei şi vizează reabilitarea moderată a clădirilor publice, construirea de locuinţe nZEB plus pentru tineri şi locuinţe de serviciu pentru specialişti din sănătate şi învăţământ, potrivit unui comunicat de presă al MDLPA.
Contractele mai vizează elaborarea şi actualizarea în format GIS a documentaţiilor de planificare urbană şi amenajarea teritoriului, precum şi asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin realizarea unor piste pentru biciclete (şi alte vehicule uşoare) şi achiziţionarea unor sisteme de transport inteligente, a unor sisteme de siguranţă şi supraveghere video, a unor sisteme inteligente de management urban/local şi a unor puncte de reîncărcare vehicule electrice.
Până în prezent, prin cele patru componente ale PNRR, coordonate de Ministerul Dezvoltării, au fost semnate 6.417 contracte de finanţare, a precizat MDLPA. AGERPRES