Militarii ucraineni citaţi descriu frontul drept o ‘maşină de tocat carne’ din cauza numărului mare de victime de ambele părţi.
Batalioane slab instruite şi pregătite au fost aruncate în prima linie „să se descurce cât de bine vor putea”, cu un sprijin nesemnificativ în ceea ce priveşte artileria, vehiculele blindate, mortiere, drone sau informaţii tactice, au declarat infanterişti ucraineni pentru Kyiv Independent.
‘Nu am primit niciun sprijin’, afirmă un soldat cu numele Serhii, care a luptat pe frontul din Bahmut. Alţii spun că artileria rusă, vehiculele de luptă ale infanteriei şi transportoare blindate de trupe ale inamicului atacă frecvent poziţiile ucrainene timp de ore sau zile fără ca armele grele ucrainene să le poată opri.
Conform presei ucrainene, unii dintre aceştia s-au plâns de lipsă de coordonare şi de cunoaştere a situaţiei pe linia frontului din partea înalţilor responsabili militari, recunoscând că se resimte lipsa acută de muniţie. Unii dintre ei spun că sunt nevoiţi să folosească arme care datează din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Dronele, care ar trebui să furnizeze informaţii esenţiale de recunoaştere, sunt şi ele puţine şi se pierd în proporţii foarte mari în unele zone de pe câmpul de luptă, au declarat soldaţii pentru publicaţia citată.
Toate acestea duc la un număr teribil de mare de morţi şi răniţi. ‘Batalionul nostru a sosit la jumătatea lunii decembrie, între celelalte plutoane eram 500’, spune Boris, un medic militar din regiunea Odesa, care luptă în zona Bahmut. ‘Luna trecută, nu mai eram decât 150 de oameni’, se confesează el ziariştilor de la Kyiv Independent.
‘Când mergi pe poziţie nu există nici măcar o şansă de 50/50 că vei ieşi de acolo (în viaţă)’, susţine un alt soldat. Şansele sunt ‘mai degrabă de 30/70’, afirmă el.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut situaţia dificilă a armatei sale la Bahmut, un bastion al cărui control le-ar permite ruşilor stabilirea unui coridor sigur în estul Ucrainei pentru transferul de soldaţi şi armament.
De partea rusă a frontului se află mercenarii grupului paramilitar Wagner, care are legături cu Kremlinul, care şi-au îngroşat rândurile cu sute de puşcăriaşi racolaţi din închisorile din Rusia.
Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) consideră că forţele ucrainene s-ar putea retrage de pe poziţiile lor de pe malul de est al râului Bahmutka, având în vedere imaginile recente de geolocalizare a distrugerii unui pod de cale ferată peste un râu în nord-estul oraşului Bahmut, notează luni Ukrainska Pravda.
Mercenarii Wagner au continuat să avanseze în partea de nord-est a Bahmut şi, la 5 martie, au avansat în direcţia gării feroviare Stupka. Potrivit unui militar ucrainean, citat de ISW, forţele ruse nu traversaseră sâmbătă râul Bahmutka în zona centrală a oraşului, dar bloggerii militari ruşi susţin că cei de la Wagner au împins poziţiile ucrainene spre centrul Bahmut. Încă nu este clar dacă forţele ucrainene intenţionează să-şi menţină poziţiile pe malul drept al râului Bahmutka, indică ISW în actualizarea sa zilnică. AGERPRES