„Alături de colegul meu Antonel Tănase, am iniţiat un proiect de lege, cu susţinerea colegilor parlamentari din Forţa Dreptei, pentru anularea majorărilor de taxe şi impozite introduse de coaliţia PSD – PNL în anul 2022. Forţa Dreptei este singurul partid liberal din Parlamentul României care apără în continuare iniţiativa privată, economia privată şi pe cei care mişcă lucrurile înainte şi fac posibilă dezvoltarea României. De aceea, credem că este absolut necesar ca toate majorările de taxe şi impozite introduse de coaliţia PSD – PNL în anul 2022 să fie anulate. Prin proiectul de lege iniţiat de parlamentarii Forţa Dreptei propunem revenirea la impozitul pe dividende de la 8% la 5%”, a declarat Ionel Dancă, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că o altă modificare propusă în acest proiect de lege este eliminarea contribuţiilor de sănătate pe dividende şi pe veniturile obţinute din chirii.
„Este o aberaţie să se impună contribuţii sociale de sănătate pe dividende, pe capital, ca şi cum dividendele ar merge la spital. Este o măsură aberantă introdusă de PSD şi pe care, de această dată, Guvernul PSD – PNL a reintrodus-o prin Ordonanţa 16 de anul trecut. Propunem eliminarea acelei aberaţii de supraimpozitare a contractelor part-time. Nicăieri în lume un angajat care munceşte 2 ore, 4 ore nu este obligat să plătească impozite şi contribuţii sociale la nivelul de 8 ore, adică mai mult decât a prestat. Propunem prin acest proiect anularea majorărilor de taxe locale pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, pentru că PSD şi PNL în primul rând a majorat salariile primarilor şi aleşilor locali, după care a majorat taxele locale pentru a face rost de bani pentru plata acestor salarii majorate pentru aleşii locali”, a afirmat acesta. AGERPRES