Continuă în ritm susținut lucrările de reabilitare și modernizare a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 13 din Tătărași.
Contractul pentru executarea lucrărilor a fost semnat de primarul Mihai Chirica în cursul lunii septembrie a anului trecut, iar lucrările sunt executate de Demo-Idil Construct SRL, pentru o sumă de 8.301.241,50 lei, fără TVA.
Înființată în anul 1970, Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 are o suprafață de aproape 1.600 de metri pătrați şi cuprinde opt săli de grupă cu o capacitate de 200 de copii, sală de mese, patru grupuri sanitare pentru copii, patru grupuri sanitare pentru personal, două cabinete sanitare, două săli pentru activităţile opţionale şi educative, blocul alimentar (bucătărie, magazii de alimente şi zarzavaturi), spălătorie etc.