Chişinău, 20 mar. /MOLDPRES/. Un număr de 8427 de cazuri de viroze și gripă s-au înregistrat în școlile și grădinițele din țară pe parcursul săptămânii trecute. Datele au fost prezentate astăzi de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), care menționează că cifrele sunt în scădere comparativ cu perioada 6-13 martie, când au fost raportate peste nouă mii de îmbolnăviri, transmite MOLDPRES.
Astfel, din totalul cazurilor, 3854 au fost atestate în grădinițe și 4573 în instituțiile de învățământ primar și secundar. De asemenea, timp de o săptămână s-au îmbolnăvit 174 de pedagogi și 68 de angajați auxiliari ai instituțiilor de învățământ.
Totodată, a scăzut numărul cazurilor de infectare cu Covid-19. Potrivit datelor prezentate de către organele locale de specialitate în domeniul învățământului, în școlile și grădinițele din țară au fost înregistrate săptămâna trecută 136 de cazuri de infectare cu Covid-19.
Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul de studii 2022-2023, în R. Moldova activează peste 1200 de instituții de învățământ primar și secundar general, în care își fac studiile circa 335 de mii de elevi.