„Asistăm săptămâna aceasta la instaurarea agendei legislative a Liviu Dragnea în Parlament şi e cumva ironic că Liviu Dragnea s-a apucat de gătit, dar reţeta o execută Ciolacu şi cu Ciucă, conştiincios. Am văzut săptămâna trecută, absolut revoltător, un prag pentru abuz în serviciu de 250.000 de lei şi apoi liderii acestei coaliţii au fost incapabili să explice cine l-a propus şi de ce l-au votat, pentru că, să fie foarte clar, acest prag de 250.000 de lei a fost votat conştiincios de PSD şi PNL. (…) USR este împotriva ideii de prag şi considerăm că decizia CCR este una eronată, dar, în acest context, ca să nu le dăm şansa borfaşilor să scape, până o să existe o altă majoritate acolo, se pare că juridic trebuie un prag. Propunem ca acesta să fie simbolic, fie un leu, poate să fie o pensie de invaliditate sau o pensie medie pe economie, ceva simbolic”, a spus Drulă la Palatul Parlamentului.
El a menţionat că USR va ataca proiectul la Curtea Constituţională dacă trece în forma propusă la Senat sau cu pragul de 250.000 de lei.
„Aceasta este agenda pe care o propun României. O agendă infracţională şi vedem o reeditare a ‘Comisiei Iordache’. Astăzi, pe repede înainte, se face dezbaterea pe abuzul în serviciu în comisia doamnei Vicol. De ce trebuie o dezbatere pe repede înainte când sunt nişte teme care trebuie aşezate, cu societatea civilă, cu reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale, cu toată lumea la masă, găsite formele cele mai bune pentru aceste modificări ale Codurilor?”, a mai spus Cătălin Drulă. AGERPRES