Inspectoratul Școlar Județean Iași a organizat, în perioada 23 – 26 martie 2023, etapa națională la Baschet, fete – licee, competiție aflată sub egida Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
La acest eveniment au participat cele mai bune opt echipe de baschet feminin din țară, calificate în urma câștigării etapelor zonale ale acestei competiții.
Echipele participante au fost: Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, Colegiul Național ”Teodor Neș” Salonta, Colegiul Național ”Dr. Ioan Meșotă” Brașov, Colegiul Național ”Spiru Haret” București, Colegiul Național ”Mircea Cel Bătrân” Constanța, Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște, Liceul Teoretic De Informatică ”Grigore Moisil” Iași și Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Ploiești
Jocurile spectaculoase s-au desfășurat, într-o atmosferă efervescentă, în două locații, Sala Polivalentă ”Dan Constantin Irimiciuc” Iași respectiv, Sala de sport a Colegiului Economic ”Virgil Madgearu” Iași.
În urma acestei competiții viu disputate, echipa gazdă reprezentată de Liceul Teoretic de Informatică ”Grigore Moisil” Iași, a ocupat un onorant loc III, obținând medaliile de bronz.
Locul I și titlul de ”Campioană națională” a revenit echipei de la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Ploiești, județul Prahova.
Mulțumim partenerilor noștrii, Primăria Municipiului Iași, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași și Decathlon Iași, care au asigurat tot suportul necesar reușitei acestui eveniment deosebit, organizat la Iași.