Guvernul a decis, miercuri, prin hotărâre, direcţionarea a 1,6 milioane de dolari, sumă rămasă necheltuită din contribuţia României la NATO pentru susţinerea forţelor armate din Afganistan (tranşa a II-a), către Fonduri Voluntare NATO destinate întăririi capacităţii de apărare a Republicii Moldova şi Ucrainei.
„În urma deliberărilor de la nivelul Alianţei s-a decis ca sumele rămase necheltuite să fie returnate la bugetele naţionale ale statelor donatoare sau redirecţionate de către acestea către alte Fonduri Voluntare ale NATO. Decizia alocării acestor fonduri, prin intermediul NATO, în beneficiul R. Moldova şi Ucraina, este în concordanţă cu obiectivele fixate prin Programul de guvernare 2021-2024 şi reflectă angajamentelor asumate de România la nivel înalt în cadrul forurilor internaţionale”, se arată într-un comunicat al Executivului. AGERPRES