Peste 850 de tineri liberali din toată țara au donat sânge în cadrul campaniei „Din inimă, pentru România – TNLdonează!”, echivalentul a 385 de litri de sânge.
„Sunt mândru de ce au reușit colegii mei mai tineri din Tineretul Național Liberal și TNL-IASI care s-au mobilizat în număr atât de mare pentru a veni în sprijinul comunității. Îi felicit că sunt ei înșiși un exemplu, uneori chiar și pentru cei mai în vârstă, atunci când vine vorba de binele comun și de grija față de cei din jur”, a precizat Costel Alexe, președintele CJ Iași