Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, luni, că după rezultatele din ultimii 20 de ani, acum sportul românesc se „scaldă în medalii de aur”, aşa cum s-a întâmplat la Campionatele Europene de haltere de la Erevan (14 medalii – 9 aur, 3 argint, 2 bronz), catalogând performanţa drept „un vis”.
„Mă bucur să fiu parte a acestui eveniment special şi să văd atâtea medalii de aur. Vreau să îl felicit pe noul preşedinte al Federaţiei Române de Haltere, Alexandru Pădure, care prin profesionalismul său în ultimii ani ca secretar general a reuşit să treacă această asociaţie prin nişte perioade dificile şi acum să vedem această revenire spectaculoasă a acestui sport. Mă bucur că rezultatele începute anul trecut au continuat şi anul acesta şi sper să o ţinem tot aşa şi în 2024 şi 2028. Sportul halterelor prin sportivii lui dă dovadă de profesionalism, iar gândurile noastre sunt ascultate şi de Dumnezeu, iar sportivii serioşi reuşesc să aducă şi rezultate care să ne facă cinste. Pentru mine, dacă ne gândim ce rezultate am avut în ultimii 20 de ani şi acum ne scăldăm în medalii de aur vă daţi seama că este un vis ce se întâmplă acum”, a spus Novak în cadrul unei festivităţi organizate la sediul Ministerului Sportului unde i-a felicitat pe medaliaţii de la CE de haltere.
Referitor la suspendarea de un an primită în 2021 de Federaţia Română de Haltere pentru încălcarea regulamentului doping, ministrul a menţionat că rezultatele acum dovedesc că se pot obţine rezultate şi „fără substanţe interzise”.
„Cei de la haltere cred că au învăţat din această experienţă neplăcută şi cred că lecţia a fost una foarte aspră. Uitaţi că se poate şi fără doping, se pot obţine rezultate internaţionale remarcabile. Iar eu sper ca această federaţie să fie de acum încolo un exemplu şi pentru alte sporturi în care au mai fost scandaluri de dopaj. Noi milităm împotriva dopingului şi ne dorim ca sportivii români să obţină rezultate internaţionale fără substanţe interzise. Pentru că din păcate aceste cazuri afectează şi carierele altor sportivi. Dar trebuie să ne gândim înainte pentru că eu cred că această generaţie tânără va putea obţine rezultate foarte bune şi la Paris 2024”, a explicat el.
Prezent la festivitate, preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Alexandru Pădure, a declarat că îşi doreşte ca rezultatele de la Campionatele Europene să continue.
„Am trecut prin perioade complicate la nivelul federaţiei noastre, dar iată-ne aici. Poate că asta este revanşa pe care dorim să ne-o luăm după o perioadă de incertitudine generală, prima cauzată de pandemie şi cea de-a doua de suspendare. Acum ne gândim la prezent şi viitor, iar rezultatele vorbesc de la sine. Mulţumim Ministerului Sportului că ne-a fost alături când nu ne era tocmai uşor şi mizăm în continuare pe acest sprijin. Sunt foarte mândru de fetele noastre, le susţin foarte mult. Din păcate echipa masculină nu stă la fel de bine, aşa că în perioada următoare vom analiza situaţia pentru a remedia lucrurile”, a spus el.
Pădure a subliniat că Federaţia Română de Haltere „lucrează pe toleranţă zero” în ceea ce priveşte dopingul.
„Eu cred că în ultima perioadă am suflat mai mult decât în iaurt. Preţul plătit a fost foarte mare (n.r. – suspendarea federaţiei pentru doping şi absenţa de la Jocurile Olimpice de la Tokyo a sportivilor români), dar oarecum ne-am asumat responsabilitatea şi pentru reformă, pentru schimbări. Este un angajament comun pe care ni l-am asumat toţi, de la sportivi, la colectiv tehnic şi oficiali şi se pare că deocamdată reuşim să ne ţinem de el. Pentru noi a contat în ultima perioadă şi numeroasele acţiuni de educaţie în domeniul dopingului care, evident, şi-au spus cuvântul. În momentul de faţă federaţia lucrează pe toleranţă zero. Sper să nu mai trecem niciodată prin ce am trecut”, a precizat Alexandru Pădure.
În cadrul ceremoniei, sportivii medaliaţi la Campionatele Europene de la Erevan şi antrenorii lor au primit diplome şi flori din partea ministrului Eduard Novak.
România a încheiat Europenele de la Erevan cu 14 medalii, 9 de aur, trei obţinute de Mihaela Cambei (cat. 49 kg), trei de Andreea Cotruţa (cat. 55 kg), iar trei câştigate de Loredana Toma (cat. 71 kg), trei de argint, dintre care două câştigate de Cosmina Pană la cat. 45 kg (smuls şi total), şi una de Valentin Iancu la cat. 55 kg (aruncat), şi două de bronz, câştigate de Iancu la cat. 55 kg (smuls şi total).
România a participat cu o delegaţie formată din nouă sportivi, trei băieţi şi şase fete, obiectivul fiind câştigarea a patru medalii şi şase clasări pe locurile 4-6.
România nu a participat la Europenele de anul trecut, de la Tirana, deoarece Federaţia era suspendată.
AGERPRES