Handbal feminin: CSM Bucureşti a câştigat la Brăila şi e virtual campioană

CSM Bucureşti a învins-o în deplasare pe HC Dunărea Brăila, cu scorul de 29-24, duminică, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, astfel că şi-a asigurat titlul de campioană a României.

Elizabeth Omoregie şi Siraba Dembele Pavlovic au marcat câte 7 goluri pentru ”tigroaice”, iar Emilie Hegh Arntzen, Cristina Neagu, Grace Zaadi şi Marina Sudakova au reuşit câte 3 goluri. Evelina Maria Louise Eriksson a apărat 10 şuturi.

De la brăilence s-au remarcat sârboaicele Kristina Liscevic şi Jelena Lavko, autoare a câte 5 goluri fiecare.

Pentru CSMB este al şaselea titlu de campioană, după cele din 2015, 2016, 2017, 2018 şi 2021.

SCM Râmnicu Vâlcea a scăpat printre degete victoria în deplasare cu Măgura Cisnădie, 33-33, primind gol în ultima secundă, de la brazilianca Giulia Guarieiro. În min. 39, oaspetele conduceau la o diferenţă de şase goluri, 23-17, iar în min. 51 avea trei goluri în plus, 29-26, însă au încasat patru goluri consecutive şi prin acest semieşec s-au îndepărtat şi mai mult de cupele europene.

Irina Glibko (11 goluri) şi Asuka Fujita (9) s-au remarcat de la vâlcence, iar Iulia Gariaeva (9) şi Giulia Guarieiro (8) au fost cele mai bune de la gazde.

Rezultatele de duminică:
Etapa a 21-a

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – CS Dacia Mioveni 24-19
Etapa a 22-a
CS Măgura Cisnădie – SCM Râmnicu Vâlcea 33-33
CSM Târgu Jiu – SCM Universitatea Craiova 22-27
SCM Gloria Buzău – CSM Galaţi 35-25
Etapa a 23-a
HC Dunărea Brăila – CSM Bucureşti 24-29

Clasament
1. CSM Bucureşti 67 puncte (23 jocuri)
2. CS Rapid Bucureşti 52 (21)
3. CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud 52 (22)
4, SCM Gloria Buzău 49 (22)
5. HC Dunărea Brăila 43 (22)
6. SCM Râmnicu Vâlcea 39 (22)

AGERPRES