Ucraina se pregăteşte de contraatac, în timp ce Rusia trece în defensivă

craina şi-a accelerat pregătirile de contraofensivă, în timp ce aşteaptă sosirea mai multor arme occidentale, un element-cheie pentru succesul planurilor sale de expulzare a trupelor ruse, care au recurs la ajutorul Iranului pentru a-şi completa arsenalele diminuate, relatează marţi EFE.

Comandamentul militar ucrainean se pregăteşte să lanseze o contraofensivă în luna mai, a relatat cotidianul american The New York Times (NYT), citând documente secrete ale Pentagonului care s-au scurs în presă.

‘Conform documentelor Pentagonului şi care dau o idee despre calendarul Kievului, se aşteaptă ca 12 brigăzi ucrainene de 4.000 de oameni fiecare să fie gata până la sfârşitul lunii aprilie’, notează ziarul.

Publicaţia online Ukrainska Pravda a dezvăluit că, la începutul acestei luni, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a numit zece dintre cei mai de încredere oameni ai săi pentru a supraveghea aprovizionarea brigăzilor implicate în operaţiune.

Deşi, potrivit NYT, comandamentul militar ucrainean nu împărtăşeşte detaliile planurilor sale cu autorităţile americane, se aşteaptă ca această contraofensivă să aibă loc pe frontul de sud, de-a lungul coastei Mării Azov, cu scopul de a tăia fâşia pe care Rusia a ocupat-o pentru a lega peninsula Crimeea de teritoriul său pe uscat.

‘În prima linie, peste 10.000 de luptători ucraineni sunt concentraţi în apropierea oraşului Guliaipole’, a declarat pentru RIA Novosti Vladimir Rogov, membru în consiliul de administraţie instalat de Rusia în regiunea Zaporojie (sudul Ucrainei).

El susţine că ucrainenii au adus mai multe tancuri în zonă, care se află la doar aproximativ 100 de kilometri de ţărmul Mării Azov. Rogov a avertizat însă că o ofensivă în regiunea Zaporojie ar putea fi fatală pentru Ucraina.

Între timp, serviciile de informaţii britanice au indicat în buletinul lor de marţi că, judecând după numărul redus de pierderi, trupele ruse au trecut se pare în defensivă.

Potrivit experţilor britanici, pierderile zilnice ruse în aprilie s-au redus cu aproximativ 30%, după ce au fost deosebit de mari în precedentele trei luni, conform datelor Statului Major General al Ucrainei.

Admiţând că nu pot verifica metodologia specifică folosită de armata ucraineană pentru a număra pierderile ruse, serviciile britanice înclină să creadă că „tendinţa este probabil corectă”.

‘Este foarte probabil ca pierderile Rusiei să se fi redus întrucât ofensiva sa de iarnă nu şi-a atins obiectivele, iar forţele ruse se concentrează în prezent pe pregătirea unor operaţiuni ofensive în Ucraina’, adaugă raportul serviciilor de informaţii de la Londra.

În acelaşi timp, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a contrazis marţi declaraţiile unor experţi occidentali şi ucraineni potrivit cărora industria militară rusă nu ar fi capabilă să satisfacă nevoile armatei ţării.

„De la început, cu un an în urmă, duşmanii noştri spuneau: ‘Vor rămâne fără rachete, muniţie, tancuri şi alte lucruri’. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat”, a spus Medvedev, preşedinte al Rusiei între 2008 şi 2012.

El a insistat că industria militară rusă este capabilă să îndeplinească „orice sarcină”, inclusiv să asigure producţia de arme de înaltă precizie.

Declaraţiile fostului preşedinte rus au coincis practic cu un material publicat de cotidianul american The Wall Street Journal (WSJ) privind transporturile de muniţie iraniană către Rusia prin Marea Caspică.

Potrivit ziarului, care citează surse din Orientul Mijlociu, nave ruseşti transportă cantităţi mari de obuze de artilerie iraniene şi alte muniţii pentru a realimenta trupele ruse care luptă în Ucraina.

Aceasta reprezintă ‘o provocare din ce în ce mai mare pentru SUA şi aliaţii lor, care caută modalităţi de a perturba respectiva cooperare între Moscova şi Teheran’, notează WSJ.

În ultimele şase luni, nave-cargo au transportat peste 300.000 de obuze de artilerie şi un milion de cartuşe din Iran către Rusia, potrivit unor documente şi surse consultate de ziar, care susţine că SUA cunosc toate aceste lucruri.AGERPRES