Echipa de Robotică Peppers de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” s-a întors acasă din Statele Unite ale Americii, acolo unde a obţinut locul al doilea la secţiunea Motivate la etapa internațională a First Tech Challenge Championship din Houston, Texas.
Primarul Mihai Chirica s-a întâlniti cu membrii echipei Peppers și i-a felicitat și personal!
Primarul a fost însoțit de ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, care le-a recomandat campionilor să aplice pentru bursele „Henri Coandă”, care se adresează elevilor şi studenţilor din România care participă la competiţii internaţionale care presupun realizarea unei soluţii tehnice.
Pe de altă parte, pentru a participa la concursul din Houston, echipa Peppers, formată din participa 15 membri, patru peer-mentori (elevi majori) și doamna profesorul mentor Mirela Țibu, a beneficiat și de un sprijin financiar în valoare de 130.000 de lei acordat de municipalitatea ieșeană grație votului dat de Consiliul Local.
„Încă o dată, cele mai sincere felicitări echipei Peppers pentru performanța remarcabilă obținută la Houston! Suntem mândri de voi și sunt sigur că ne veți bucura în continuare cu astfel de performanțe!”, a transmis primarul Mihai Chirica.