Chişinău, 4 mai. /MOLDPRES/. Autoritățile cu atribuții în domeniul securității naționale au anunțat măsuri specifice pentru a asigura buna desfășurare a Summitului Comunității Politice Europene (CPE), desfășurat în data de 1 iunie în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), măsurile vor fi aplicate treptat, în funcție de situația operativă, atât în traficul rutier, cât și pentru pietoni. Astfel, nu va fi permisă parcarea, pentru un anumit interval de timp, în perimetrele de securitate maximă. Cetățenii vor fi informați privind rutele alternative de deplasare și posibilitățile de parcare a autoturismelor în spațiul de securitate destinat Summitului CPE.
Oamenii legii recomandă cetățenilor să își planifice din timp traseul de deplasare în zilele de 31 mai, 1 și 2 iunie, să acceseze drumurile adiacente Aeroportului Internațional Chișinău și să evite arterele principale ale capitalei, precum și deplasarea în anumite intervale de timp pe ruta Chișinău – Bulboaca și revers.
De asemenea, IGP va suplini numărul angajaților în spațiile publice din Chișinău pentru a fluidiza traficul rutier și va intensifica patrulările, întrucât în capitală și în localitățile din proximitate sunt așteptați mulți vizitatori. Totodată, cetățenilor li se recomandă să aibă asupra lor actele de identitate, în cazul în care vor fi legitimați de oamenii legii.
La fel, Poliția de Frontieră va spori controlul și supravegherea în toate zonele de competență. Astfel, va fi suplinit numărul de polițiști din prima linie și al dispozitivelor speciale de control al documentelor de călătorie.
În timpul evenimentului, protecția demnitarilor de rang înalt va fi asigurată de Serviciul Pază și Protecție de Stat. Serviciul de Informații și Securitate va realiza măsuri orientate spre descoperirea, prevenirea şi contracararea acţiunilor care periclitează securitatea de stat, publică şi a cetățenilor.
Cu privire la spațiul aerian național, toate zborurile aeronavelor civile vor fi interzise pentru intervalul de timp 1 iunie ora 00.00 (ora locală) până pe 2 iunie ora 07.00 (ora locală), excepție făcând aeronavele oficiale. În cazul aeronavelor fără pilot (drone) civile, interdicția de zbor este pentru perioada 31 mai ora 00.00 (ora locală), până pe 2 iunie ora 07:00 (ora locală).
Totodată, începând cu 15 mai, parcarea auto din preajma aeroportului va activa în regim special până în data de 25 mai, perioadă în care parcarea transportului auto la etajele inferioare va fi interzisă. Etajul superior va fi disponibil pentru parcare, însă, în perioada 25 mai – 2 iunie (până la 07.00, ora locală) accesul în parcare va fi interzis pe toate nivelele.
Summitul CPE va avea loc la 1 iunie, în localitatea Bulboaca, raionul Anenii Noi. Evenimentul va reuni aproximativ 50 de șefi de state și de guverne din Europa și oficiali ai Uniunii Europene.