MOLDPRES/. Comisia Unificată de Control continuă monitorizarea situației în Zona de Securitate prin prisma respectării regimului stabilit și funcționalității tuturor mecanismelor operațiunii de menținere a păcii pe râul Nistru, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.
La ședința săptămânală ce a avut loc astăzi la Bender, au fost reluate discuțiile privind posturile ilegale ale structurilor de forță transnistrene, iar delegația Republicii Moldova a insistat asupra luării unei deciziei care să stabilească obligativitatea eliminării posturilor ilegale și a construcțiilor de fortificație a acestora din Zona de Securitate.
De asemenea, delegația Republicii Moldova a cerut demararea unor cercetări la nivelul Comandamentului Militar Întrunit cu privire la comportamentul sfidător manifestat de un comandant din cadrul contingentului militar al Federației Ruse în Forțele Mixte de Menținere a Păcii. La 7 mai curent acesta s-a prezentat la complexul memorial „Capul de Pod Șerpeni”, unde se desfășura un eveniment public, purtând pe uniformă elemente neprevăzute în actele Comisiei Unificate de Control și interzise de legislația Republicii Moldova. Aceste acțiuni provocatoare au fost urmate de o serie de comentarii manipulatorii în mass-media, în încercarea eșuată de a pasa responsabilitatea pe reprezentanții autorităților de aplicare a legii.
În context, delegații Chișinăului au înaintat o declarație, prin care au chemat componentele Comisiei Unificate de Control să abandoneze abordările contraproductive, confruntările inutile și alte acțiuni capabile să tensioneze și mai mult atmosfera de lucru pe platforma Comisiei.
De precizat că incidentul este în curs de examinare și de către organele de drept ale Republicii Moldova în conformitate cu legislația națională.