„Vom discuta despre evenimentele recente din Rusia. Cu toţii am urmărit ce s-a întâmplat acum două zile în Rusia, am fost în legătură cu partenerii noştri UE şi cu aliaţii din cadrul NATO şi cu ambasadorul nostru la Moscova. Vom continua să monitorizăm situaţia din Rusia şi din Belarus”, a afirmat şefa diplomaţiei române.
Ea a amintit că la reuniune participă, prin videoconferinţă şi ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba. În acest sens, a reiterat „angajamentul deplin al României de a continua să sprijine Ucraina, în toate domeniile, atâta timp cât este nevoie”.
De asemenea, a amintit că a participat, săptămâna trecută, la Conferinţa privind reconstrucţia Ucrainei şi a subliniat că „procesul de reconstrucţie este legat de cel de aderare (la UE – n.r.)”.
„Elementul-cheie este interconectivitatea, nu doar în domeniul Energiei, dar şi în cel al Transportului şi în cel digital”, a completat ministrul.
Luminiţa Odobescu s-a referit şi la parcursul european al Republicii Moldova.
„Reiterez deschiderea României pentru începerea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova şi Ucraina până la finalul acestui an”, a adăugat Odobescu.
La CAE vor avea loc şi discuţii referitoare la relaţiile UE-America Latină şi Caraibi (ALC), în contextul pregătirii reuniunii la nivel înalt cu statele din regiune, care se va desfăşura pe 17 şi 18 iulie, şi al interesului UE de a consolida dialogul politic şi cooperarea economică cu regiunea.
Potrivit MAE, şeful diplomaţiei române va exprima susţinerea pentru revigorarea parteneriatului UE-ALC, relevant inclusiv în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Luminiţa Odobescu va evidenţia deschiderea României de a se implica activ în eforturile UE de a avea un summit de succes, care să transmită un semnal politic privind relansarea dialogului biregional la nivel înalt şi care să permită convenirea unor angajamente şi proiecte concrete în multe domenii de interes, cum sunt sectorul economic, digital, mediu şi schimbări climatice, mai precizează sursa citată.
Miniştrii de Externe europeni vor avea şi un schimb de opinii privind diplomaţia digitală, din perspectiva oportunităţilor oferite de tehnologiile digitale, dar şi a impactului geopolitic al acestora. Vor fi adoptate Concluzii ale Consiliului UE care vor stabili obiectivele pe care Uniunea Europeană le va urmări în relaţia cu partenerii terţi în domeniul diplomaţiei digitale.
„Ministrul Luminiţa Odobescu va sublinia necesitatea sprijinirii transformării digitale a partenerilor din Vecinătatea Estică şi din Balcanii de Vest pentru creşterea rezilienţei acestora, în contextul atacurilor hibride cu care aceştia se confruntă în actualul context de securitate marcat de consecinţele agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”, a transmis MAE. AGERPRES