O informare meteo de disconfort termic ridicat vizează, începând de marţi, întreaga ţară, temperaturile aerului urmând să ajungă chiar şi la 36 de grade în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei şi în jumătatea de sud a Moldovei, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Marţi, miercuri şi joi, disconfortul termic va fi în creştere în regiunile sudice şi estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Va fi caniculă marţi (4 iulie) pe arii restrânse în Lunca Dunării şi în Bărăgan, iar miercuri şi joi (5 şi 6 iulie) în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei şi în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade. AGERPRES