Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică care vizează zone din Maramureş, Moldova, cea mai mare parte a Crişanei şi Transilvaniei, precum din nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei.
În intervalul 23 august, ora 10:00 – 24 august, ora 3:00, în zonele menţionate vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55…70 km/h), vijelii, descărcări electrice, averse torenţiale şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul regiunilor, precizează ANM. AGERPRES