PSD solicită USR să aplice principiul ”Fără penali în funcţii publice” pentru Clotilde Armand

PSD solicită USR să aplice rapid principiul „Fără penali în funcţii publice” în cazul colegei lor de partid Clotilde Armand, pentru că „este suspectă în dosarul penal în care este cercetată pentru infracţiunile de conflict de interese şi însuşirea ilegală de bani din bugetul Primăriei Sectorului 1”.

„De astăzi, Clotilde Armand a devenit oficial „un penal într-o funcţie publică”, care, conform principiilor invocate până acum cu vehemenţă de USR, ar fi trebui să fie deja exclusă din partid şi cu demisia scrisă din poziţia de primar! Atitudinea duplicitară de până acum a conducerii USR, prin care face scut în jurul penalilor din partid, a fost justificată în mod jenant prin faptul nu s-a început oficial urmărirea penală împotriva lor. Totul deşi sesizările depuse la Parchet de instituţiile statului conţineau indicii temeinice privind săvârşirea unor fapte penale”, arată social-democraţii într-un comunicat de presă.

Potrivit PSD, „această abordare a arătat dublul standard practicat de USR: principiile de integritate invocate pentru reprezentanţii altor partide nu se aplică în cazul propriilor colegi de partid”.

„USR nu mai are, de astăzi, nici un fel de scuză! Menţinerea în partid a penalei Clotilde Armand înseamnă sfidarea şi trădarea fără jenă a cetăţenilor care au cerut respectarea criteriilor de integritate în clasa politică românească”, a transmis PSD.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au anunţat, marţi, că au dispus efectuarea urmăririi penale faţă primarul Sectorului 1 pentru cinci fapte de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al PJS1 transmis, marţi, AGERPRES, procurorii notează în ordonanţă că suspecta ar fi semnat o dispoziţie prin care s-a desemnat manager al proiectului „îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie „, cod proiect MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151 şi ca urmare a acestui act a realizat foloase materiale constând în venituri aferente activităţilor prestate în calitatea de manager de proiect. AGERPRES