Mă sprijin de umbra copacului

iar umbra copacului mă înfiază

cum și eu am reușit să adopt

înfiorarea și plăcerea de a fi ale tăcerii

Mă sprijin de cântecul de înviorare

și o dată cu el mă cobor

și mă ridic atât cât să-mi descopăr

înălțimea sub pleoapa care tresare

și mă acoperă sub formă de ochi

de clipire tulburătoare

Sunt cel care vine spre tine

și cel care pleacă

sunt începutul și sfârșitul

taina care mă scoate la tablă

și care mă judecă în piața publică

înainte ca rugul să mă răscolească

tăciune cu tăciune

scoțându-mi la iveală apăsarea

tulbure a dimineții…

Mă sprijin din întâmplare

sau poate aceasta să fie

scuza care mă condamnă și mă iartă

în același timp

pacoste lacoste

tricoul noii generații.