Republica Moldova l-a expulzat miercuri pe directorul local al agenţiei de presă ruse oficiale Sputnik, acuzând acest organ de presă de „dezinformare şi propagandă” pe fondul tensiunilor cu Moscova, potrivit informaţiilor oferite de autorităţile din cele două ţări, scrie AFP.
„Un cetăţean rus de 56 de ani a fost declarat persona non grata pentru o perioadă de 10 ani” şi „trimis sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova”, a indicat Ministerul moldovean de Interne într-un comunicat.
Este vorba de şeful filialei Sputnik din Republica Moldova, Vitali Denisov, a precizat pe Telegram purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, care a denunţat voinţa „grotescă” a Chişinăului de a „reprima orice manifestare de disidenţă şi de a eradica sursele de informare indezirabile”.
„Esenţa antirusească a acestei măsuri deplorabile nu lasă nicio îndoială”, a adăugat ea, avertizând cu privire la „măsurile de retorsiune care vor veni”.
Guvernul de la Chişinău a justificat această decizie prin „atacurile, minciunile, propaganda şi dezinformarea” propagate de acest mijloc de informare.
„Autorităţile nu vor permite răspândirea ştirilor false. Instituţia căreia îi aparţine acest cetăţean este implicată constant în atacuri informaţionale, minciuni, propagandă şi dezinformare. Avem un mesaj clar – protejăm interesele cetăţenilor moldoveni. Nu trebuie să ne lăsăm divizaţi sau slăbiţi de propagandă sau de informaţii rău intenţionate. Depinde de fiecare dintre noi, de întreaga societate, indiferent de apartenenţa politică sau de limba pe care o vorbim”, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului, Daniel Vodă, citat de publicaţia locală Newsmaker.
„Vom continua să protejăm interesele cetăţenilor moldoveni”, a insistat Daniel Vodă, avertizând împotriva oricărei tentative de „divizare sau slăbire” a statului.
Miercuri după-amiază, însărcinatul cu afaceri al Republicii Moldova la Moscova, Sergiu Goncearenco, a fost convocat la Ministerul de Externe al Rusiei în legătură cu expulzarea şefului „Sputnik Moldova”, Vitali Denisov, a transmis portalul Deschide.md. Înregistrări video cu sosirea şi plecarea acestuia de la sediul MAE rus din Moscova au fost publicate de agenţia de presă RIA Novosti pe canalul său de Telegram.
Diplomatul moldovean nu a făcut nicio declaraţie de presă la ieşirea din sediul Ministerului rus de Externe, indică Deschide.md.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, preşedintele proeuropean Maia Sandu a denunţat în mod regulat ingerinţele şi încercările de răsturnare a puterii de la Chişinău orchestrate, potrivit ei, de Moscova.
Fosta republică sovietică, cu 2,6 milioane de locuitori, situată între România şi Ucraina, a primit anul trecut statutul oficial de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, singura garanţie în opinia ei că nu va fi următoarea ţintă a Rusiei.
Acuzate că sunt instrumente de „dezinformare” ale Kremlinului, mass-media Sputnik şi RT (Russia Today) au interdicţie de difuzare în UE începând din martie 2022, atât pe reţelele de televiziune, cât şi pe internet, în urma unui acord încheiat de cele 27 de state membre la scurt timp după începerea conflictului. AGERPRES