Ateneul Național din Iași organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului Teatrelor Independente

 

Ateneul Național din Iași anunță cu bucurie organizarea celei de-a III-a ediții a Festivalului Teatrelor Independente. Proiectul a fost inițiat cu scopul de a sprijini comunitatea teatrelor independente, formate din actori profesioniști, artiști de elită locali și naționali, care au nevoie de un spațiu comun de exprimare.

Teatrul independent este din ce în ce mai vizibil în ultima perioadă, iar artiștii simt nevoia de un contur real care să le definească experimentele și procesul creativ. Publicul iubitor de teatru a devenit interesat de inovație și de vizionarea unor spectacole construite pe teme socio – culturale, stereotipuri sau fenomene colective.

Din programul acestei ediții fac parte, bineînțeles, și spectacole pentru copii. Așadar, în prima parte a zilei îi așteptăm pe micii noștri spectatori la 2 producții ale Companiei Lumiland din București (Punguța cu doi bani și Legenda Copilăriei), și la un spectacol al Asociației Atelierele Copilăriei Iași (Lacrimi).

Propunerile noastre pentru publicul adult sunt: Caragiale e de vină, text Matei Vișniec, regie Mihai Lungeanu – Teatrul Vasilache București; Lo-Li-Ta a Love Story adaptare și dramatizare Monica Pop, regie Monica Pop – Teatrul Apropo București;

Un bărbat și mai multe femei, după Leonid Zoria, regie Bogdan Hușanu – Teatrul de Artă București.

 

 

 

Serile de festival se vor încheia cu 3 show-uri electrizante Crispus Art of Fire – cei care au transformat jocul cu focul in spectacole speciale, unde flăcările se combină cu acrobațiile, creând efecte vizuale unice.

Toate spectacolele de teatru se vor desfășura la Sala Mare de Spectacole Radu Beligan a Ateneului Național din Iași, iar cele 3 evenimente Crispus Art of Fire vor avea loc în aer liber, în Piața Voievozilor, Piața Unirii și Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Biletele le puteți achiziționa online: www.ateneuiasi.ro, sau  de la Casieria Ateneului Național din Iași.

Pentru mai multe detalii despre programul acestei ediții puteți accesa pagina de Facebook a festivalului: https://www.facebook.com/FITAteneu .