Printre acestea se numără proiectul de prevenire a dispariţiilor de minori şi a plecărilor voluntare „Plecatul de acasă nu este o soluţie!”, implementat în parteneriat cu Asociaţia Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei SUA în România, cel intitulat „Fără discriminare!”, de formare a unor comportamente non-discriminatorii, precum şi proiectul de prevenire a violenţei domestice Bright Sky.
„Proiectul de prevenire a criminalităţii informatice ‘Siguranţa online’, implementat în parteneriat cu Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociaţia Română a Băncilor (ARB), Microsoft România, Asociaţia SwissWeb Academy, Ascendia, are o componentă importantă dedicată siguranţei copiilor şi, în acest context, se află în proces de elaborare cinci teme cu caracter preventiv destinate cadrelor didactice şi elevilor, respectiv Cybersecurity (aspecte generale), protejarea identităţii şi a datelor în mediul online, gaming, prevenirea pornografiei infantile şi Siguranţa banilor pe internet”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, duminică, AGERPRES.
Proiectul „Eroii” Internetului, implementat în parteneriat cu Asociaţia Adfaber, cu sprijinul Google România, are drept scop informarea şi conştientizarea copiilor cu privire la regulile de utilizare în siguranţă a internetului, precum şi la beneficiile utilizării mediului virtual ca sursă de cunoaştere şi informare.
Programul „Şcoala Siguranţei TEDI”, implementat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Maspex România, pentru siguranţa elevilor din clasa I are ca scop creşterea gradului de siguranţă a copiilor, prin informarea acestora cu privire la potenţiale pericole şi, totodată, prin furnizarea de soluţii, utilizându-se metode educativ-preventive specifice vârstei lor.
Temele abordate sunt prevenirea dispariţiilor, siguranţa acasă, comportamentul preventiv la scoală, relaţiile cu colegii, siguranţa la locul de joacă şi în vacanţă, educaţie rutieră, siguranţa pe Internet. Pentru anul şcolar următor va fi introdusă şi o temă dedicată acordării primului ajutor.
În perioada 11 – 22 septembrie, poliţiştii şi jandarmii au efectuat patrule şi verificări în zona unităţilor de învăţământ şi, totodată, au fost desfăşurate activităţi preventive pentru facilitarea comunicării în vederea adaptării măsurilor necesare pentru creşterea gradului de siguranţă în mediul şcolar.
După debutul noului an şcolar, structurile de prevenire a criminalităţii şi pentru siguranţa şcolară au desfăşurat, la nivel naţional, 1.084 de activităţi în cadrul a 564 de unităţi de învăţământ preuniversitar, la care au participat 43.948 de beneficiari.
În perioada de referinţă, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 5.105 acţiuni, dintre care 319 pe linia siguranţei în şcoli şi au intervenit la 35.216 evenimente, dintre care 29.765 au fost sesizate de cetăţeni prin SNUAU – 112.
La nivel naţional au fost dispuse măsuri de adaptare a dispozitivelor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în zona unităţilor de învăţământ preunivesitar. În primele două săptămâni de activitate şcolară, poliţiştii de ordine publică au asigurat măsuri de siguranţă pe drumul elevilor către şcoli şi pe traseele către casă. În această perioadă, în municipiul Bucureşti şi în întreaga ţară, au fost angrenaţi peste 29.000 de poliţişti în dispozitivele de ordine şi siguranţă publică. AGERPRES