FeaturedFluxLocal

Încă un monument istoric a fost redat circuitului cultural, academic și turistic!

Observatorul Astronomic, clădire de patrimoniu cu o vechime de 110 ani aflată în proprietatea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, a fost reabilitat şi consolidat în urma unei investiţii de 8,9 milioane lei finanțate de Compania Naţională de Investiţii.
Evenimentul de inaugurare a Observatorului a fost precedat de conferința cu titlul „Astronomia asteroizilor: aspectul și structura lor internă” susținută de domnul Mirel Bîrlan, directorul Institutului Astronomic al Academiei Române.
Ulterior, publicul a fost invitat să asiste la observații astronomice și să descopere facilitățile oferite de Observatorul Astronomic.
„Despre astronomie se spune că este singura știință în care s-au făcut cele mai puține descoperiri din întâmplare! Astronomia cere pasiune, prudență, atenție, dar și o mulțime de calcule.
În astronomie, confruntat cu măreția cerului fără de margini, omul înțelept înțelege cât este de mic, dar și cât de multe mistere i s-au oferit spre dezlegare!
Salut redeschiderea Observatorului Astronomic din Iași fiindcă această fereastră spre stele reprezintă un imbold pentru toate generațiile de a continua să viseze. Nu există om pe lumea aceasta care, privind cerul înstelat, să nu simtă o emoție, un fior, o dorință de a merge cât mai departe.
Este și normal. De-a lungul mileniilor, am căutat în cer semne și repere de tot felul. În preistorie i-am aflat pe zei, pe urmă am calculat timpul și apariția anotimpurilor, spre a produce recolte cât mai bogate, pentru ca, în cele din urmă, să mergem noi înșine în cer ducând frontierele cunoașterii cât mai departe.
Lăsați acest Observator cât mai accesibil oamenilor curioși și iubitorilor de stele și cu toții vom avea de câștigat!”, a transmis primarul Mihai Chirica.

Related Articles

Back to top button