Când se rupe o floare de colț

Mi-am luat chitara

și am pornit

desțelenirea singurătăţii

rezemată de poveste.

 

Am pornit

de unul singur

împăcarea

cu mine însumi

 

Lovirea

până la sânge

a așteptării

în spatele căreia

suferea nerăbdarea

chinuitor de singură

„chinuitor de dulce”

 

„Deseară iubito

vom cina împreună

În casa prin care

mai umblă Baudelaire

Să-ți pui colierul

adus de pe lună

și Lerul în mine

va fi iarăși Ler”

 

Văd în ochii tăi

fereastra

de unde mi-ai fluturat

eșarfa câștigătorului

 

Și chitara plânge

și glasul meu tânguitor

plânge

peste toate

se aruncă de pe stânci

floarea de colț

ca un semn al disperări

care ne ține de mână

care face parte din drama

curtenitoare

a ploii

cu flori de colț

istovitoare.