Florin Cîţu: Le voi cere colegilor să voteze pentru ridicarea imunităţii

Fostul premier, senatorul PNL Florin Cîţu, a declarat, luni, că le va cere colegilor din partid să voteze pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare, precizând, însă, că nu va demisiona din partid şi nici din grupul parlamentar.

„Dacă aş fi avut funcţii în PNL, bineînţeles că aş fi renunţat, dar nu am nicio funcţie”, a afirmat Cîţu, la Palatul Parlamentului.

Senatorul PNL consideră că „este normal” ca colegii săi să voteze pentru ridicarea imunităţii pentru a permite anchetei să se deruleze în continuare.

„Eu voi cere colegilor să voteze pentru ridicarea imunităţii”, a adăugat Cîţu.

Fostul premier a subliniat că şi-a exercitat atribuţiile de prim-ministru „în conformitate cu legislaţia din România”.

Florin Cîţu a menţionat că va continua, marţi, să îşi studieze dosarul, la Comisia juridică a Senatului, împreună cu avocaţii săi.

„După aceea putem să mai vorbim. Deocamdată încă le studiem.(…) Daţi-mi voie să văd întâi ce este la dosar”, le-a spus Cîţu jurnaliştilor.

Întrebat despre declaraţia fostului ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, potrivit căruia decizia de achiziţionare a vaccinurilor a fost luată exclusiv de premier, Cîţu a răspuns: „Justiţia nu se face la televizor. Documentele sunt la dosar. Vom vedea ce este în dosar”. AGERPRES