Chişinău, 4 dec. /MOLDPRES/. Suedia își extinde cu 1,2 milioane de dolari SUA asistența financiară pentru proiectul „Sprijinirea autorităților din Republica Moldova în managementul durabil al râului Nistru”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Amendamentul de finanțare a fost semnat astăzi de Katarina Fried, ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, și Daniela Gasparikova, reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Finanțarea adițională va fi direcționată pentru a sprijini autoritățile naționale în alinierea în continuare a cadrului legal privind gestionarea resurselor de apă la cerințele UE, consolidarea capacităților de monitorizare a calității și debitului apei în cadrul districtului hidrografic al râului Nistru. Totodată, aceasta va sprijini comunicarea publică și activitățile de sensibilizare privind problemele legate de gestionarea râurilor și va consolida cooperarea dintre ambele maluri ale Nistrului cu privire la diverse aspecte, care afectează ecosistemul râului.
„Moldova este înconjurată de două râuri, iar unul dintre ele, râul Nistru, este principalul furnizor de apă din țară și, prin urmare, este foarte important pentru bunăstarea sa economică, socială și de mediu. Din perspectiva Suediei, este esențial să conservăm și să gestionăm eficient resursele noastre naturale limitate pentru a promova accesul la un mediu sănătos și curat pentru oameni. Suntem încrezători că prin eforturi comune pentru gestionarea durabilă a râului Nistru, Moldova va obține o calitate bună a apei, aliniată la cerințele UE”, a declarat Katarina Fried.
„Nistrul acoperă 70% din necesarul de consum de apă al țării. Astfel, este considerată o resursă strategică de apă de suprafață pentru securitatea ecologică și socio-economică a țării. Este esențial pentru comunitățile care depind de această resursă să aibă un acces mai bun la apă de calitate și la un mediu sănătos. Suntem recunoscători pentru parteneriatul cu Suedia, care contribuie la îmbunătățirea condițiilor de mediu și sociale în districtul bazinului râului Nistru”, a menționat Daniela Gasparikova.
Comitetul Districtului Bazinului Hidrografic Nistru va beneficia, în continuare, de suport pentru dezvoltarea capacităților. De asemenea, va fi efectuată o inventariere a infrastructurii hidrotehnice. Proprietarii rezervoarelor de apă din bazinul râului Nistru vor fi instruiți să gestioneze cu atenție corpurile de apă și să asigure respectarea prevederilor legale.
Datorită finanțării suedeze, vor fi evaluate capacitățile laboratoarelor din țară de a efectua analiza substanțelor chimice și vor fi identificate prioritățile de dezvoltare și consolidare a capacităților analitice. La fel, proiectul va contribui la îmbunătățirea monitorizării hidrologice a râului Nistru prin achiziționarea a două stații automate de monitorizare a nivelului apei. De asemenea, cu suportul proiectului, Legea Apelor din Moldova a fost armonizată la legislația Uniunii Europene.