Ciucă: Liniile principale ale bugetului pe 2024 asigură continuarea investiţiilor pentru modernizarea României

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că liniile principale ale proiectului bugetului pe 2024 asigură continuarea investiţiilor pentru modernizarea României, precizând că vor fi creşteri importante ale alocărilor către ministere, iar sursa de finanţare a acestora ar reprezenta-o, potrivit ministrului de Finanţe, creşterea veniturilor cu aproximativ 2% şi măsurile de reducere a evaziunii fiscale.

„În şedinţa conducerii PNL am discutat tema principală legată de bugetul pe anul 2023 şi proiectul bugetului pentru anul 2024. A fost prezent ministrul de Finanţe, domnul Marcel Boloş, care a dat toate detaliile legate de măsurile luate, astfel încât să închidem anul bugetar 2023 în conformitate cu asumările luate de deficit bugetar de 5,5% şi, desigur, proiecţia de buget pentru anul 2024. În acest sens, doresc să menţionez că liniile principale de buget asigură continuarea investiţiilor pentru modernizarea României şi în felul acesta este asigurat un procent de 7,3% din Produsul Intern Brut pentru tot ceea ce înseamnă investiţii. De asemenea, pentru Ministerul Educaţiei este asigurată o creştere de aproximativ 61% a bugetului, practic, în valoare nominală de la 35 de miliarde lei la 57 de miliarde de lei, ceea ce asigură sumele necesare pentru creşterea salariilor personalului didactic şi nedidactic din Ministerul Educaţiei, precum şi începerea punerii în aplicare a Legilor Educaţiei”, a explicat Ciucă, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

Potrivit lui Ciucă, la Ministerul Dezvoltării este asigurată o creştere a bugetului cu 59%, în valoare nominală de la 8 miliarde lei la 13 miliarde de lei, pentru continuarea derulării programelor de dezvoltare la nivelul autorităţilor locale.

„La nivelul Ministerului Sănătăţii şi al Casei de Sănătate, de asemenea, au fost asigurate pe bugetele necesare pentru asigurarea serviciilor medicale, crescând la nivelul cu aproximativ 3 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că bugetul Casei de Sănătate va ajunge la aproximativ 62 – 63 de miliarde de lei, iar la nivelul Ministerului Sănătăţii la 17 miliarde de lei. Deci, în total, la nivelul structurilor de sănătate a aproximativ 80 de miliarde lei. Totodată, sunt asigurate sumele necesare pentru Ministerul Mediului, pentru continuarea programelor, astfel încât să ducem mai departe toate proiectele demarate, fiind vorba de un procent de aproximativ 49%. La Ministerul Transporturilor, la Ministerul Culturii, deci, în principal, au fost asigurate sumele necesare”, a adăugat liderul liberal.

El a menţionat că la nivelul Ministerului Muncii au fost asigurate sumele necesare pentru creşterea pensiilor, valoarea nominală a întregului pachet fiind de aproximativ 212 miliarde de lei.

„Sunt asiguraţi banii necesari (…) pentru indexarea cu valoarea inflaţiei de la 1 ianuarie şi intrarea în aplicare a noii Legii a pensiilor începând cu 1 septembrie”, a indicat Ciucă.

Conform liderului PNL, proiectul de buget urmează să intre în analiză şi aprobare la nivelul Guvernului, iar până la sărbătoarea Crăciunului să fie aprobat în Parlament.

Întrebat în legătură cu sursele de finanţare a creşterilor de salarii şi pensii, Nicolae Ciucă a spus: „Sunt măsuri care sigur vin din creşterea veniturilor la bugetul de stat şi domnul ministru ne-a prezentat că există o creştere a veniturilor cu aproximativ 2%”.

„În plus faţă de acestea, există un pachet de măsuri pentru creşterea colectării şi reducerea evaziunii fiscale astfel încât din toate aceste măsuri luate la nivelul ministerului există proiecţiile necesare să putem să acoperim creşterile bugetare. Sunt elementele care ţin de digitalizarea ANAF, operaţionalizarea sigiliului electronic, declararea intrărilor de mărfuri în ţară, (…) de fapt este un proiect de lege care asigură înăsprirea pedepselor pentru cei care fac evaziune fiscală. Doar în proiecţia acestei legi este evaluată o valoare de aproximativ 10 miliarde lei”, a mai arătat preşedintele PNL.

Ciucă a mai explicat că au fost luate în calcul inclusiv numirea unei conduceri noi şi la ANAF şi la Vamă, plus o serie întreagă de măsuri care vizează eficientizarea structurilor din teritoriu.

„Avem structuri judeţene, avem structuri regionale şi într-un anume fel ele îşi dublează activitatea, ca atare se va rămâne doar pe o singură linie de subordonare. Astea sunt măsurile care au fost prezentate şi asumate de către ministrul de Finanţe şi urmează să fie aprobate în Guvern”, a subliniat Nicolae Ciucă.

Despre reducerea cheltuielilor, Ciucă a spus: „Odată cu aplicarea Ordonanţei 90, pe luna noiembrie, dacă este să comparăm cheltuielile la bunuri şi servicii cu noiembrie 2022, prin aplicarea acestei ordonanţe s-a reuşit să se reducă cheltuielile cu aproximativ 3 miliarde, adică de la 4 miliarde la 1,2 miliarde, ca atare există posibilitatea ca aceste sume să poată fi colectate, inclusiv din gestionarea mai eficientă a acestor cheltuieli”.

Întrebat despre reducerea subvenţiilor partidelor, preşedintele PNL a spus că rămân nemodificate. „În acest moment, discutând de un an electoral, valoarea care a fost aprobată este cea care rămâne, nici nu se majorează, nici nu scade”, a menţionat liderul PNL. AGERPRES/