Armata Națională a primit un nou lot de echipament din partea Uniunii Europene

MOLDPRES/. Armata Națională a recepționat astăzi un nou lot de echipament din partea Uniunii Europene în cadrul Instrumentului European pentru Pace (EPF), comunică MOLDPRES.

Acesta este cel de-al doilea lot de asistență din proiectul EPF destinat pentru dezvoltarea capabilităților medicale și de geniu ale Armatei Naționale aprobat pentru anul 2021, cu o valoare totală de 7 milioane de euro.

Lotul conține drone pentru scanarea terenului, detectoare de mine, accesorii pentru extragerea obiectelor explozive din sol, echipament de protecție, costume de geniu, seturi de acordare a ajutorului medical, generatoare, dar și unități de tehnică de geniu. Prima tranșă în cadrul acestui proiect a fost recepționată în luna mai curent.

În anul 2021, Uniunea Europeană a lansat platforma de suport Instrumentul European pentru Pace, și tot atunci Consiliul European a aprobat prima tranșă de ajutor pentru sistemul de apărare al Republicii Moldova.

Inițial, pachetul de asistență financiară a constituit 7 milioane de euro. Ulterior, acest suport a ajuns la suma totală de 87 milioane de euro.