Începând de luni, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, sunteti așteptati la Palatul Braunstein la una dintre cele mai importante expoziții organizate în ultimul secol în Moldova!
Expoziția „Capodopere. Artă din România, de la clasic la contemporan” este cea mai importantă expoziție de artă românească și contemporană organizată de Muzeul Național Brukenthal.
„Chiar astăzi, în jurul prânzului, de la Sibiu au plecat spre Iași 69 de lucrări de pictură semnate de 50 de artiști români, printre care Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Ion Țuculescu, Oscar Han, Ion Pacea, Ion Jalea etc.
Vernisajul expoziției va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, la ora 16:00.
Evenimentul este organizat de Muzeul Național Brukenthal, Ministerul Culturii și Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași și este finanțat de Primăria Municipiului Iași.
Expoziția este curatoriată de doamna dr. Aurica Ichim și domnul dr. Alexandru Constantin Chituță.
Doresc să mulțumesc personal domnului director al Muzeului Național Brukenthal, Alexandru Chituță, cetățean de onoare al orașului nostru , Jandarmeriei române, Inspectoratul Iași, domnului comandant Cosmin Chesaru, și colegilor mei , pentru întreaga implicare si colaborare!
Trăiască cultura română!”, precizează primarul Mihai Chirica.